Ziua Mondială a Caligrafiei a fost inițiată în 2017, la nivel internațional, printr-o colaborare între Pen Museum din Birmingham și Manuscript Pen Company, cu scopul de a readuce în atenția oamenilor frumusețea și valoarea scrisului de mână.
Sărbătoarea este marcată în fiecare an în a doua miercuri a lunii august. În România, această zi nu are încă o tradiție de celebrare, motiv pentru care ne propunem prin acest eveniment să contribuim la construirea unei asemenea tradiții la nivel național.
Ne dorim să aducem recunoaștere caligrafiei și să arătăm că frumusețea unui scris nu se măsoară doar prin tehnică sau experiență, ci și prin personalitatea celui care scrie.
Se acordă un număr de 3 premii egale ce constau în produse de papetărie și scris de mână în valoare de 400 lei, oferite de Schneider România și Mariart:
Premiul Mariart - acordat lucrării care îmbină cel mai bine creativitatea și tehnica.
Premiul pentru Personalitatea Scrisului - acordat lucrării care se remarcă prin stilul de scris al participantului, indiferent de nivelul de experiență tehnică al acestuia.
Premiul pentru Armonia Lucrării - acordat lucrării cu cel mai echilibrat și îngrijit ansamblu vizual: încadrare, spațiere, echilibru vizual.
NOTĂ: Vei primi și o diplomă oficială care atestă distincția obținută.
Pasul 1: Transcrie următorul text pe o hârtie format A4, albă sau de culoare deschisă, netedă sau texturată, folosind orice instrument caligrafic preferi (peniță, stilou, pensulă, brush pen, creion sau alte instrumente de scris caligrafic, excepție pixul).
„Scriem aceleași litere, însă nu există două scrisuri identice. Fiecare dintre noi are propriul ritm și propriul fel de a lăsa cerneala pe hârtie. În caligrafie, fiecare tușă, fiecare spațiu și fiecare formă contribuie la felul în care prinde viață un text, iar lucrarea nu se rezumă doar la ceea ce este scris, ci vorbește și despre cel care a creat-o. Poate tocmai de aceea caligrafia continuă să ne impresioneze: pentru că transformă scrisul într-o formă de expresie artistică."
Pasul 2: Completezi formularul online de înscriere din jos-ul acestei pagini pentru o evidență în timp real a lucrărilor (recomandat).
Pasul 3: Trimiți lucrarea fizică prin poștă sau curier rapid până cel târziu la data de 11 septembrie 2026 (data AWB-ului) la adresa noastră: Splaiul Unirii 313, sector 3, București, clădirea ICPE, corp M, cod poștal 030138, MADORABLE ART SRL.
Concursul este deschis oricărei persoane fizice, cetățean român sau rezident, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Dacă ai sub 18 ani, poți participa foarte simplu, doar cu acordul scris al unui părinte sau tutore legal, transmis împreună cu lucrarea.
Nu există bariere de experiență: Fie că ești un caligraf experimentat sau un simplu pasionat de scrisul frumos, toată lumea se poate înscrie. Participarea este complet gratuită (suporți doar costul de curierat sau poștă pentru trimiterea plicului).
REGULAMENTUL este disponibil AICI
Lucrările vor fi jurizate în perioada 25 septembrie - 9 octombrie 2026
Câștigătorii vor fi contactați direct (telefonic și prin e-mail) și anunțați public în perioada 12 – 16 octombrie 2026 pe site-ul și canalele Social Media @Mariart.ro
Dacă te numeri printre fericiții câștigători, premiul îți va fi livrat direct la ușă prin curier, în termen de 5 zile lucrătoare de la confirmare.
ETAPĂ |
DATA / INTERVAL |
Anunțarea concursului |
12 August 2026 |
Termenul limită de expediere a lucrărilor (data AWB) |
11 Septembrie |
Termenul limită de recepție a lucărilor la sediul Mariart |
25 Septembrie |
Jurizarea lucrărilor |
25 Sept. - 09 Octombrie |
Contactarea și anunțarea câștigătorilor |
12 - 16 Octombrie |
Concursul este organizat transparent de o entitate juridică românească (MADORABLE ART S.R.L.), avem un regulament oficial clar, respectăm legislația în vigoare și avem parteneri renumiți precum Schneider România. Dorim ca acest concurs să devină o tradiție anuală.
MADORABLE ART S.R.L. este compania fondatoare din spatele brandului MARIART - Din dragoste pentru caligrafie. Găsești povestea noastră în secțiunea DESPRE NOI
Juriul este format din caligrafi cu experiență, cunoscuți în domeniu, Roxana Șomănescu, Roxana Sandu/Beșcucă și Maria Bădescu, care evaluează strict lucrarea fizică primită, fără subiectivism legat de vârstă sau experiență anterioară.
Citește REGULAMENTUL COMPLET înainte de a te înscrie în concurs!!!