”Am descoperit caligrafia în 2020, în perioada pandemiei, prin intermediul Roxanei Bescucă, și pot spune că a fost dragoste la prima vedere. Sunt parte din generația care a studiat caligrafia în școală — deși acea variantă era diferită față de ce înseamnă caligrafia artistică de astăzi. Cu toate acestea, încă de atunci aveam o atracție pentru scrisul frumos și îngrijit. Întâlnirea cu caligrafia modernă a fost, astfel, o reconectare firească cu o parte din mine care își căuta expresia creativă.”

Îți amintești primul tău proiect de caligrafie? Care a fost și ce simți când te uiți la acel prim proiect?
”Printre primele mele proiecte de caligrafie se numără câteva tablouri scrise pentru prieteni apropiați. Ce mă emoționează și astăzi este faptul că aceste lucrări sunt încă expuse în casele lor, la loc de cinste. Când le revăd, simt o nostalgie legată de începuturile mele în caligrafie — o perioadă în care entuziasmul era pur și curiozitatea, neobosită.
Păstrez și acum, aproape de biroul meu, primele pagini exersate, ca un memento vizual al evoluției mele. Ele îmi amintesc nu doar cât de departe am ajuns, ci și de bucuria autentică a primelor încercări.”
De unde îți iei inspirația pentru lucrările tale?
”Inspirația vine adesea din colaborările pe care le am, în special cu wedding planneri care îmi lansează constant provocări creative. De multe ori, primesc idei îndrăznețe sau atipice și reacția mea e: „Cred că pot face asta...”, iar apoi mă apuc de lucru și... chiar îmi iese!
Uneori, sunt și eu surprinsă de rezultat și mă bucur sincer de faptul că pot transforma o idee într-o piesă caligrafică unică. Provocările acestea mă scot din zona de confort și devin, de fapt, cele mai valoroase surse de inspirație.”

Ai un stil sau o tehnică preferată? Care este și în ce mod consideri că reflectă personalitatea ta ca artist?
”Deși am studiat și exersat mai multe stiluri și tehnici de caligrafie, în timp am simțit nevoia să îmi dezvolt propriul limbaj vizual — o tehnică personalizată, care să mă reprezinte. Nu am urmărit perfecțiunea academică, ci expresivitatea și autenticitatea.
Cred că acest stil reflectă bine și personalitatea mea: sunt un om creativ, intuitiv și mereu deschis către explorare, dar și atent la detalii și la emoția transmisă prin fiecare linie.”
Cum reacționează oamenii când văd lucrările tale? Recunosc ușor amprenta ta?
”Oamenii reacționează adesea cu emoție atunci când văd lucrările mele. Ce mă bucură cel mai mult este că sunt persoane care revin constant la mine, tocmai pentru a recrea acel sentiment pe care l-au trait, si altor persoane dragi. Asta îmi confirmă că, într-un fel, am reușit să creez o amprentă personală, chiar dacă poate nu este ușor de definit în cuvinte.”
Cum decurge, de obicei, colaborarea ta cu un client, de la prima idee până la livrarea lucrării?
”Colaborarea cu un client începe, de obicei, cu un mesaj sau un telefon în care îmi povestește despre intenția din spatele comenzii. Îl întreb întotdeauna cum a aflat de mine — îmi place să înțeleg parcursul până la această întâlnire. Apoi, îl ascult cu atenție: vreau să aflu ce își dorește, cui este destinat cadoul și ce emoție vrea să transmită prin el. Pornind de la aceste detalii, vin cu câteva idei și propuneri care ne ajută să „complotăm” creativ împreună. Îmi place să transform fiecare proiect într-o colaborare autentică, în care clientul se simte parte din proces.”
Povestește-ne pe scurt despre un proiect sau o lucrare de care ești foarte mândră
”Unul dintre proiectele care mi-a rămas aproape de suflet a fost o lucrare realizată pentru o nuntă aniversară, la 15 ani de căsnicie. Soția a dorit să își surprindă partenerul cu o scrisoare caligrafică, scrisă elegant, cu tuș aurii, pentru a marca acest moment special.
Scrisoarea a fost citită în fața invitaților și a creat o emoție profundă — nu doar pentru soțul ei, care a fost vizibil impresionat, ci și pentru toți cei prezenți. Faptul că am putut contribui, prin caligrafia mea, la un moment atât de personal și încărcat de semnificație m-a făcut să simt că munca mea merge dincolo de estetic: devine punte între oameni și emoțiile lor.”

Ce ți-ai dori să realizezi în cariera ta de caligraf în următorii ani?
”În următorii ani, îmi doresc să duc caligrafia mai aproape de oameni, participând la evenimente unde pot crea live, în timp real, mici opere personalizate — o alternativă emoțională și memorabilă la mărturiile clasice. Visez, de asemenea, la colaborări cu branduri care apreciază arta scrisului de mână, așa cum s-a întâmplat deja în proiectul realizat pentru Sabon — un moment important pentru mine.
Îmi doresc să continui și să dezvolt parteneriatele cu wedding plannerii, care au mereu idei curajoase și creative, și mai ales să nu pierd niciodată esența a ceea ce fac: să transmit emoție prin fiecare linie, cuvânt și detaliu.”
Cum vezi locul caligrafiei în lumea digitală de azi? Ce provocări sau oportunități ai observat?
”Deși trăim într-o lume digitală, unde totul se întâmplă rapid și virtual, caligrafia își păstrează locul ei unic. Este o formă de exprimare care transmite emoție autentică — ceva ce, cel puțin deocamdată, niciun font și nicio tastatură nu pot reproduce.
Scrisul de mână poartă energie, intenție și personalitate.În același timp, digitalul vine și cu provocări: oamenii sunt tot mai grăbiți, mai puțin atenți la detalii și mai puțin obișnuiți să aprecieze lucrurile care necesită timp și răbdare. Dar tocmai aici apare oportunitatea: caligrafia devine un gest rar, personal, prețios — iar asta o face cu atât mai valoroasă.
Platformele online îmi oferă și șansa de a ajunge la oameni care poate altfel nu ar fi descoperit această formă de artă. Prin conținut vizual și colaborări creative, caligrafia își găsește un nou spațiu de exprimare chiar și în era digitală.”
Ce sfat le-ai oferi celor care vor sa învețe caligrafie?
”Le-aș spune celor care vor să învețe caligrafie că nu învață doar să scrie frumos, ci se deschid spre o formă de artă, o formă de expresie personală și o stare profundă de conectare cu sine. Caligrafia înseamnă răbdare, prezență și bucuria detaliului.
Este, în același timp, manifestare și meditație. Scrisul de mână are beneficii reale: îți antrenează concentrarea, îți cultivă răbdarea și îți oferă un moment de liniște într-o lume grăbită. Le-aș spune să înceapă cu curiozitate, să nu le fie teamă de greșeli și să își dea voie să evolueze în propriul ritm. Pentru că fiecare literă trasată cu intenție spune ceva despre tine — și asta e, poate, cel mai frumos lucru.”
Rubrica 3 lucruri PREFERATE
1. Produsul preferat de la MARIART
Tușul auriu Dr.Ph. Martin’s
Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.
3. O melodie pe care caligrafiezi cel mai bine:
”Muzică terapeutică de meditație, anti-stress, cu triluri de păsări” - este o muzica relaxanta cu pasari; aduc natura in casa mea